Timber Craft Urban Lab

Learning by Making for Heritage, Public Space and Community 

Proiect finanțat UAUIM-FFCSU-2026-013

Scopul proiectului

Consolidarea comunității academice a extensiei UAUIM Sibiu prin dezvoltarea unei platforme educaționale interdisciplinare de tip learning by making, care stimulează colaborarea dintre studenții programelor Conservare și Urbanism în proiectarea și prototiparea unor intervenții temporare din lemn, contribuind totodată la dezvoltarea competențelor profesionale, antreprenoriale și de implicare în comunitate.

Domenii vizate 

D. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Dezvoltare Durabilă - soluții bazate pe natură, infrastructură verde, materiale ecologice, aspecte de circularitate pentru materiale și sisteme constructive/urbane, adaptare la schimbări climatice etc., alături de:

E. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Patrimoniu cultural, material sau imaterial.

G. Cercetare strategică și dezvoltarea cercetării pe pilonul Design incluziv și dezvoltarea de soluții pentru comunitățile expuse la riscuri.

Perioada de implementare 

septembrie-noiembrie 2026

Echipa

Voluntari

Obiective

O1. Constituirea unor echipe interdisciplinare formate din studenți ai programelor Conservare și Restaurare de Arhitectură și Urbanism și Administrarea Teritoriului și dezvoltarea capacității de colaborare între studenții celor două programe din cadrul extensiei UAUIM Sibiu, precum și consolidarea relațiilor academice cu UAUIM București prin implicarea studenților și a cadrelor didactice în activități comune de proiectare, mentorat și schimb de experiență.

O2. Dezvoltarea competențelor practice ale studenților prin aplicarea metodologiei learning by making, care integrează documentarea, proiectarea, dezvoltarea și prototiparea unor intervenții temporare și reversibile din lemn dedicate activării spațiilor comunitare ale extensiei UAUIM Sibiu și a spațiului public adiacent.

O3. Integrarea unei componente participative în procesul de proiectare prin documentare în teren, analiza contextului și dialog cu comunitatea locală și actorii interesați.

O4. Consolidarea dialogului dintre mediul academic și practica profesională prin organizarea seriei de sesiuni dedicate mentoratului, Timber Talks, cu participarea unor arhitecți, urbaniști, designeri și specialiști în construcții din lemn.

O5. Dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale studenților ateliere dedicate elaborării strategiilor de implementare și fundraising, susținute de cadrele didactice implicate și profesioniști invitați.

O6. Creșterea vizibilității extensiei UAUIM Sibiu și promovarea colaborării interdisciplinare prin organizarea unei expoziții publice și publicarea unui catalog digital al proiectelor realizate.