Facultatea de Urbanism participă și anul acesta, pentru al treilea an consecutiv, la concursul de grădini tematice, din cadrul festivalului WEST SIDE FLOWER FEST organizat de Primăria Sectorului 6 și ADPDU Sector 6.
Tema festivalului de anul acesta este Biodiversitate, sustenabilitate, regenerare în Grădina Literară. Studenții, împreună cu cadrele didactice, vor crea grădini inspirate din literatura română și internațională.
La concursul de idei s-au înscris studenți de la 6 instituții de învățământ superior (UAUIM București, USAMV București, USAMV Timișoara, Universitatea din Craiova, USAMV Cluj, Universitatea Sapientia Târgu-Mureș), organizați în câte 2 echipe (3-4 studenți).
Cele 12 echipe au avut de realizat câte un poster 50x70 cm (orientare portret), memoriu de prezentare a proiectului, modalități de execuție, lista de materiale și cantități cu prețuri, respectând principiile solicitate prin Tema de Concurs.
Grădinile vor fi temporare (montabile / demontabile) și vor putea fi vizitate de public pe perioada desfășurării WSFF 2025 (30 mai – 1 iunie): https://www.facebook.com/westsideflowerfests6/
Facultatea de Urbanism – UAUIM este reprezentată de 8 studenți ai anului III (Bistriceanu Alexia, Colțea Izabela, Nae Ariana, Pop Paula Iris, Dănilă Mara, Dinu Cristiana, Diaconu Teodora, Andronache Laura), îndrumați de 3 cadre didactice:
- Asist.dr.urb.peis. Alexandra DULVĂR (coordonator),
- Lect.dr.urb. Cristina HURDUC,
- Asist.dr.urb.peis. Lavinia LUPARU.