Reuniunea internațională a partenerilor proiectului DANuRB+ și vizite de studiu în Ungaria, Slovacia și Austria

9 octombrie 2021

DANUrB Plus Comunicat de presa 10-15.10.2021.pdf

Reuniunea Internațională a partenerilor din cadrul proiectului DANUrB+ va avea loc în perioada 10 – 15 octombrie 2021 în Ungaria, Slovacia și Austria. Organizatorii evenimentului sunt Universitatea de Tehnologie și Economie din Budapesta și Universitatea Slovacă de Tehnologie din Bratislava, care au planificat o vizită de studiu în secțiunea nordică a cursului Dunării (10 - 11 octombrie 2021), întâlnirea partenerilor din cadrul proiectului și, totodată, atelierele de lucru din Bratislava (12 - 13 octombrie 2021), precum și o vizită de studiu în Europa de Vest, în Austria (14 - 15 octombrie 2021).

Esztergom va reprezenta locul de naștere al „Asociației Internaționale DANUrB”. În data de 11 octombrie 2021, aceasta va fi înființată de către parteneri și părțile interesate/stakeholderi, cu scopul de a continua moștenirea și de a susține ”patrimoniul cultural DANUrB”, precum și de a introduce Eticheta de Calitate DANUrB la nivel international.