UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Cercetare | Sponsori | Contact
Reluarea activității cu publicul în cadrul bibliotecii UAUIM începând cu 16 noiembrie 2020
16 noiembrie 2020

Reluarea activității cu publicul în cadrul bibliotecii UAUIM

Vă informăm că biblioteca UAUIM va relua parțial activitatea cu publicul, începând cu data de 16 noiembrie 2020, urmând a funcționa după următorul orar:

luni 10–15
miercuri 10-15
vineri 10-15

Igienizarea suprafețelor și obiectelor, aerisirea și curățenia periodică a spațiilor, se vor realiza zilnic, în intervalul orar 13.00-13.30.

Redeschiderea bibliotecii se va realiza cu respectarea recomandărilor de siguranță și protecție, atât pentru utilizatori cât și pentru personalul instituției, în conformitate cu măsurile impuse de autorități.

Reguli de acces:

  • accesul utilizatorilor interni în sălile de lectură și în sectiile bibliotecii se face în baza cardului ISIC actualizat si doar cu programare la:
    e-mail: biblioteca@uauim.ro
    tel. 021.3077188 (Sala de lectură cărți)
    tel. 021.3077162 (Sala de lectură reviste)
    tel. 021.3077128 (Secția de împrumut-permise)
    Se vor menționa clar spațiul, data și intervalul orar pentru care se solicită accesul în bibliotecă. Programările sunt valabile doar în urma confirmării acestora de către personalul bibliotecii.

  • pentru utilizatorii externi, accesul este permis contra-cost, în baza unui abonament lunar/trimestrial/anual și doar cu programare;
  • păstrarea distanței sociale de minimum 2 m, purtarea corespunzătoare a măștii și utilizarea mănușilor de protecție sunt obligatorii. Echipamentele nu sunt asigurate de către bibliotecă, acestea fiind responsabilitatea utilizatorilor;
  • la intrarea în spațiile de lectură, înainte de a prelua documentele și de a se așeza la masa de studiu, utilizatorii își vor dezinfecta mâinile cu soluția pusă la dispoziție de către bibliotecă;
  • este interzis accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (temperatură, tuse, stare generală alterată, rinoree);
  • utilizatorii care refuză verificarea temperaturii nu vor avea acces în spațiile bibliotecii;
  • pentru accesul în sălile de lectură, este obligatorie depunerea la garderobă a vestimentației de exterior (geci, paltoane, pardesie, impermeabile), a bagajelor (genți, rucsacuri, sacoșe, huse entru laptop, mape), a accesoriilor (umbrele, căciuli, manuși, fulare), a alimentelor și băuturilor; Se permite accesul doar cu hârtie de scris, laptop, aparat foto si/sau telefon și instrumente de scris;
  • utilizatorii își păstrează locul ales în sălile de lectură, pe tot parcursul perioadei de studiu și cercetare;
  • la plecare, documentele consultate vor fi lăsate pe mesele de studiu, urmând a fi preluate de către bibliotecari în vederea depozitării în spațiile de carantină;
  • pentru reducerea timpului de regăsire a documentelor dorite și a staționării în bibliotecă, se recomandă consultarea anterioară, de la domiciliu, utilizând orice dispozitiv mobil, a Catalogului online: http://biblioteca.uauim.ro

Dat fiind procesul dificil de recuperare a cursurilor universitare împrumutate în anul universitar anterior, biblioteca UAUIM nu va mai împrumuta cursuri la domiciliu în acest prim semestru.

În această perioadă, biblioteca încurajează utilizatorii să acceseze:

a) Resursele științifice de informare abonate de UAUIML

Modalități de acces mobil:

  • Pentru baza de date EBSCO Art and Architecture Complete puteți solicita datele de acces mobil prin e-mail trimis la adresa anda.sfintes@uauim.ro. Vă recomandăm ca solicitarea să fie transmisă de pe o adresă de e-mail instituțională sau să fie însoțită de o dovadă a calității de membru al comunității academice UAUIM (card ISIC, carnet student etc.).
  • Pentru acces mobil la bazele de date Jstor Sustainability Collection și ProQuest Art and Architecture in Video și urmați pașii menționați în Ghidul Enformation. Pentru o activare mai rapidă și fără probleme vă recomandăm să vă creați cont utilizând adresa de e-mail instituțională.

b) Biblioteca Open Access – bazele de date online în acces deschis

În funcție de evoluția contextului epidemiologic și de hotărârile Conducerii UAUIM, programul bibliotecii și regulile de acces pot suferi modificări. Acestea vor fi anunțate pe site-ul UAUIM și în pagina oficială de facebook a bibliotecii: https://www.facebook.com/bibliotecauauimb, acolo unde ne puteți adresa întrebările și solicitările dvs.

Vă mulțumim pentru înțelegere și vă așteptăm!

Orar – toate facultățile
ORAR Sem1.20-21 - v4_1118.pdf
Tur virtual
architecture.uauim.ro
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/