Castigatorii concursului international "Forgotten Places"

15 decembrie 2006

Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" București,
Asociatia Europeana pentru Educatie de Arhitectura și
Lafarge România
anunță câștigătorii Concursului Internațional pentru studenti arhitecti intitulat "locuri uitate"

Juriul internațional, format din nume sonore ale arhitecturii europene:

a avut o misiunea grea dat fiind diversitatea proiectelor.
Jurizarea finală a lucrărilor și selectarea câștigătorilor s-a făcut între 16 și 17 noiembrie 2006. Premiile sunt următoarele: Premiul I – 6.000 Euro, Premiul II – 3.000 Euro, Premiul III –1.500 Euro și 8 mențiuni de câte 1.000 Euro fiecare.

Concursul a fost deschis tuturor studenților la arhitectură care își urmează studiile în cadrul unei instituții de învățământ superior afiliate sau neafiliate la Asociația Europeană a Școlilor de Arhitectură (AEEA). Proiectele au fost elaborate individual sau în grupuri de studenți, sub îndrumarea unui profesor de arhitectură din cadrul instituțiilor de învățământ superior cu specializarea arhitectură. S-au primit 158 de înscrieri la concurs, din care Școlile Europene de Arhitectură au selectat și trimis spre jurizare 37 de proiecte.

Studenți români din anul 4 au elaborat aproximativ 200 de proiecte, din care au fost preselectate pentru jurizare 56. Alte 15 proiecte ale unor studenți din anii 5 și 6, cu tema concursului "Locuri uitate", au fost incluse în concurs. Juriul român a ales 28 de proiecte, care au stat alături de celelelate de la școlile europene.

Informații suplimentare despre tema concursului

De-a lungul timpului, modul în care s-au dezvoltat orașele a dus la pierderea zonelor de interes în favoarea așezărilor umane. Un loc prosper într-o anumită vreme, căutat de oameni – un loc la modă la un anumit moment dat – a început să își piardă din strălucire, s-a prăfuit și a fost dat uitării. Fabricile vechi, celebre pentru produsele lor, au fost înghițite de dezvoltarea frenetică a orașelor, clădirile au fost abandonate în centrele orașelor, lăsând în urmă doar niște ziduri fără nici o însemnătate. Piețele și promenadele moderne s-au transformat în locuri ocupate exclusiv de automobile. De aici a venit ideea pentru tema Concursului Internațional de Arhitectură. Participanții la acest concurs sunt invitați să identifice spații din orașe care și-au pierdut caracteristicile, importanța pentru comunitate și au fost, dintr-un motiv sau altul, marginalizate și excluse din circuitul orașelor – LOCURI UITATE.

Asociația Europeană a Școlilor de Arhitectură este o organizație internațională non-profit dedicată schimburilor de idei în cadrul educației și cercetării în domeniul arhitectural. AEEA își dorește să îmbunătățească baza de cunoștințe și calitatea educației în acest domeniu. Fondată în 1975, rolul AEEA a devenit esențial în crearea unei perspective europene pentru specialiștii în arhitectură. AEEA are 100 membri, școli europene de arhitectură din Insulele Canare până în Urali, reprezentând aproape 5000 de cadre didactice și peste 100.000 de studenți la arhitectură.
Învățământul de arhitectură din Romania a fost înființat în baza decretului domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la data de 1 octombrie 1864, cu denumirea de "Școala de Ponți și Șosele, de Mine și Arhitectură". În timp au avut loc mai multe reforme ale învățământului, iar în 1952, Facultății de Arhitectură i se acorda statut de independență sub titulatura actuală de Universitatea de Arhitectură și Urbanism " Ion Mincu". În prezent, Universitatea are 3 facultăți și numără aproximativ 2.800 studenți, într-o structură modernă, adaptată cerințelor profesiei și nevoilor practice ale concepției obiectelor de arhitectură și design, fiind conectată la valorile și școlile europene de profil, statutul de membru AEEA fiind un astfel de exemplu.
Lafarge România a anunțat oficial debutul parteneriatului pe 5 ani cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" în anul 2004 cu ocazia împlinirii a 140 ani de atestare a scolii românești de arhitectură. Parteneriatul face parte din Programul de Responsabilitate Socială – Secțiunea Educație "Astăzi pentru viitor!". Susținerea actualului Concurs Internațional este o componentă a parteneriatului menționat. Lafarge este singura companie de materiale de construcții clasată în 2006 printre "primele 100 cele mai durabile corporații din lume". Lafarge s-a angajat să respecte principiile dezvoltării durabile cu mulți ani în urmă, având o strategie care combină know-how-ul industrial cu performanță, crearea de valoare, respectul pentru angajați și culturile locale, protecția mediului și conservarea resurselor naturale și energiei. Pentru a progresa în domeniul materialelor de construcții, Lafarge pune clientul în centrul preocupărilor sale, oferind industriei construcțiilor și publicului larg soluții inovatoare care cresc siguranța, confortul și calitatea vieții de zi cu zi. Lafarge este lider mondial în domeniul materialelor de construcții, deținând poziții de vârf cu fiecare dintre cele patru divizii ale sale, Ciment, Agregate și Betoane, Materiale pentru Acoperișuri și Gips. Având 80.000 de angajați în 75 de țări, Lafarge a înregistrat vânzări de 16 miliarde de euro în 2005.

Pentru informații suplimentare: www.uauim.ro/en/forgotten-places/