Actualizat: 28 aprilie 2014

Atelierele de Patrimoniu Rural și Expoziția multimedia De la Bucium, din Țara Moților

28 aprilie - 5 mai 2014, Muzeului Național al Țăranului Român, sala Irina Nicolau

Asociația RPER - Rencontres du Patrimoine Europe – Roumanie organizează Atelierele de Patrimoniu Rural și Expoziția multimedia De la Bucium, din Țara Moților, în perioada 28 aprilie - 5 mai 2014, la Muzeului Național al Țăranului Român, Sala Irina Nicolau.

Festivitatea de deschidere a evenimentului va avea loc luni, 28 aprilie, ora 18, în prezența domnului Stanislas Pierret, Directorul Institulului Francez din România, și a altor personalități din țară și din străinătate.

Atelierele de Patrimoniu Rural se vor desfășura în două module: Patrimoniul Rural Românesc – Patrimoniu European, marți, 29 aprilie, orele 9:30-18 și Mijloace de salvgardare a Patrimoniului Rural, miercuri, 30 aprilie, orele 10-18.

Vor participa specialiști din țară și din străinătate, universitari, reprezentanți ai ICOMOS, ai Fondation du Patrimoine, ai Institutului Național al Patrimoniului și ai marilor muzee de etnografie.

Expoziția multimedia va fi deschisă în perioada 28 aprilie – 5 mai, orele 10-18. Proiecțiile video, fotografiile, micromuzeul de mobilier rural și panourile grafice vor ilustra activitatea RPER, de identificare, inventariere, repertoriere, reabilitare in tehnici de restaurare și clasare ca monument istoric, a obiectelor de patrimoniu din Comuna Bucium, Județul Alba.

Evenimentul de la Muzeul National al Țăranului Român încheie primele trei ediții ale Universității de Vară Restaurare Școala Veche și Repertoriu Patrimoniu Rural Bucium, organizate între anii 2011-2013.

RPER va continua și în acest an programul educațional Universitatea de Vară de restaurare de monumente și situri, desfășurat sub înaltul patronaj al Academiei Române, pentru a pregăti, astfel, tineri arhitecți, urbaniști, urbaniști-peisagiști, sociologi și politologi – ca actori ai politicii de patrimoniului cultural, european.

Programul complet al manifestării va putea fi consultat pe site-ul www.patrimoniu-rper.com

Coordonator eveniment: Ștefana Bianu, președinte RPER – Franța
Curator expoziție multimedia: arh. Flaviu Barbacaru
Director Ateliere: dr. arh. Mihai Opreanu
Colegiu științific: cerc. șt. Iozefina Postăvaru, dr. arh. Mihaela Hărmănescu, dr. Damiana Oțoiu
Colectiv Expoziție: arh. Ioana Rizea, arh. Silvia Costiuc, arh. Dragoș Băbeanu, arh. Mihai Coșurba
Muzică originală și sound design: Mircea Florian
Design grafic: Cristian Gache