Videoproiecție: „Între marginile zilei”

Desfășurare: 23 aprilie 2026, ora 17:30, Sala A

20 aprilie 2026

Pe 23 aprilie 2026 începând cu ora 17:30 în Sala A în cadrul CineHub Mincu, vom viziona împreună cu studenții noștri și cadrele didactice interesate din Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu București scurtmetrajul „Între marginile zilei”, inspirat dintr-o poveste reală despre copiii afectați de violența domestică și impactul tăcerii asupra dezvoltării lor emoționale.

Filmul a fost pus la dispoziție gratuit de Andreea Lăcătuș și Elena Martin, scenariste și regizoare, pentru a oferi o resursă educațională valoroasă celor interesați. Mai multe detalii despre material pot fi consultate aici: https://www.imdb.com/title/tt27790216/

Vizionarea va fi urmată de un dialog deschis facilitat de Asociația ANAIS despre formele violenței domestice, consimțământul și rolul intervenției specializate în sprijinirea victimelor.