Cavalul este unul dintre cele mai interesante instrumente tradiționale de suflat – rudă cu fluierul, cavalul este făcut, de regulă, din lemn de paltin, frasin, soc sau prun. Alegerea lemnului din care este fabricat va da și glasul cavalului.

Luni, 24 februarie, începând cu orele 18:00, în Sala Frescelor, descoperim universul acestui instrument arhaic – cum se construiește, de ce ne reprezintă și cum sună cavalul. Ghizi ne vor fi Bean MC, Călin Han și Iulian Grozăvescu.

Subcarpați, un amestec între vechi și nou, readuce în vizor folclorul autentic, un punct comun cu care să ne mândrim, prin care să ne descoperim identitatea. Bean MC încearcă să mențină vie tradiția, cântând oamenilor muzica străbunilor noștri.

Alături de Călin Han vom simți bucuria redescoperirii valorilor și tradițiilor moștenite din moși-stramoși, prin sunetul dulce al cavalului. Călin ne va introduce în lumea acestui instrument și va marca fundalul muzical al serii.

Iulian Grozăvescu confecționează cavale de aproape 4 ani și va prezenta tehnica și măiestria ce stau în spatele confecționării unui astfel de instrument.

Curatori ai evenimentului:
stud. design Vlad Ciobanu
asist. univ. dr. arh. int. Dan Adrian Ionescu