Școala de Vară „Anina - între memorie industrială și viitor posibil" este o inițiativă academică dedicată explorării relației dintre patrimoniul industrial, comunitate și transformarea contemporană a teritoriului.
Concepută ca un laborator itinerant de arhitectură, patrimoniu industrial și teritoriu, școala de vară își propune să investigheze situri aflate în tranziție, în care trecutul industrial continuă să influențeze peisajul, memoria colectivă și perspectivele de dezvoltare ale comunităților locale.
Prima ediție se desfășoară la Mina Anina, unul dintre cele mai importante situri industriale din România și un reper esențial al istoriei exploatării cărbunelui din Banat.

Despre loc
Timp de peste două secole, activitatea minieră a modelat orașul Anina și întregul peisaj al Munților Banatului. Mina a generat infrastructuri, cartiere, trasee de transport și forme de viață comunitară care continuă să definească identitatea locului și după încetarea exploatării.
Astăzi, după lucrările recente de reabilitare și consolidare, ansamblul fostei mine se află într-un moment de redefinire. Clădirile au fost salvate și readuse într-o stare care permite reutilizarea lor, însă funcțiunile viitoare și modul în care acestea vor fi integrate în viața orașului rămân încă deschise.
Activitatea industrială a încetat. Utilajele au dispărut. Nu există încă un program clar de utilizare. Există însă spații impresionante, urme ale activităților desfășurate aici, povești individuale și colective, precum și un teritoriu construit în jurul minei.
Această situație oferă un cadru de lucru excepțional pentru explorarea relației dintre patrimoniu, memorie și reutilizare contemporană.
Tema ediției
Cum poate fi imaginat viitorul unui sit industrial atunci când funcțiunea care l-a generat a dispărut?
Pe parcursul școlii de vară, participanții vor lucra direct în cadrul Minei Anina (Puțul 1) și vor explora relația dintre:
- memoria industrială
- spațiul construit
- peisajul minier
- comunitatea locală
- posibilitățile de reutilizare și activare contemporană
Atelierul nu urmărește elaborarea unor soluții definitive, ci formularea unor scenarii, ipoteze și instrumente de lucru capabile să deschidă noi perspective asupra viitorului ansamblului și să contribuie la dialogul dintre specialiști, administrație și comunitate.
Ce vom face
Lucrul se va desfășura direct în teren, prin observație, analiză, desen, discuții și ateliere de proiectare. Vor fi explorate mai multe direcții complementare:
- Citirea sitului industrial – analiza spațiului construit ca document al propriului trecut, precum și identificarea relațiilor dintre structură, materialitate, urme ale activității miniere, peisaj și posibile funcțiuni viitoare.
- Interpretarea memoriei locului – explorarea modurilor prin care istoria și memoria unui sit industrial pot deveni accesibile și inteligibile pentru vizitatori și comunitate, prin intervenții spațiale, trasee, sisteme de interpretare și instrumente narative.
- Activare temporară și reutilizare – dezvoltarea unor scenarii reversibile și realiste de ocupare a spațiului, capabile să testeze noi utilizări și să contribuie la reintroducerea ansamblului în viața orașului.
- Teritoriu și peisaj – înțelegerea minei ca parte a unui sistem mai larg format din infrastructuri, peisaje de extracție, trasee feroviare, cartiere muncitorești și relații teritoriale construite în timp.
Format
- școală de vară
- lucru intensiv în teren
- echipe de proiect
- întâlniri cu specialiști și invitați din domeniul patrimoniului și al arhitecturii
- dialog cu administrația locală și comunitatea din Anina
- prezentare publică finală în cadrul sitului
Cine poate aplica
Sunt invitați să aplice:
- studenți ai facultăților de arhitectură, restaurare și urbanism, interesați de patrimoniu industrial și regenerare urbană;
- tineri practicieni (care au încheiat studiile acum cel mult 2 ani).
Numărul de locuri este limitat.
Ce oferim
- participarea la programul academic al școlii de vară;
- cazare și masă (1-2 mese pe zi), asigurate de Primăria Orașului Anina, pe întreaga durată a atelierului;
- acces în sit și activitățile conexe;
- certificat de participare;
- includerea proiectelor în expoziția finală și în publicația aferentă proiectului.
Transportul către și de la Anina cade în sarcina participanților.
Înscriere
Înscrierea se face prin completarea, până la data de 1 iulie 2026, ora 20:00, a formularului https://forms.gle/XC9fMXjSZBnSvNkA6
Rezultatele vor fi anunțate pe mail, până la data de 6 iulie 2026.
Calendar
| Etapă | Dată |
|---|---|
| Deschiderea apelului | 15 iunie 2026 |
| Termen limită pentru înscrieri | 1 iulie 2026 |
| Anunțarea participanților selectați | 6 iulie 2026 |
| Desfășurarea școlii de vară | 10-16 august 2026 |
Organizatori
- Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" București
- Atelierul non-formal de planificare spațială Timișoara
- Primăria Orașului Anina
Parteneri
-
Institutul Național al Patrimoniului