Școala de duminică - primăvara 2019

11 februarie 2019

O nouă sesiune de cursuri la UNATC, înscrieri până pe 3 martie 2019

Indiferent de vârstă sau pregătire, acum îți poți urma pasiunea într-un mediu academic, alături pe profesori ai UNATC „I.L.Caragiale”

Pe data de 3 martie 2019, profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” București, încep o nouă sesiune de cursuri deschise publicului larg. Indiferent de vârstă sau pregătire, programul UNATC Alternativ – Școala de Duminică oferă tuturor șansa de a studia specializări din domeniul teatru și cinematografie într-un format de scurtă durată. Pentru al optulea an consecutiv, UNATC rămâne dedicat pasiunii pentru artă, oferind oricui șansa unei pregătiri intensive, într-un mediu academic de excelență.

UNATC Alternativ este centrat pe cursuri intensive, eficiente din punct de vedere al timpului și cu un conținut bogat de cunoaștere aplicată. Conceptul este dedicat omului modern care dorește să-și dezvolte noi abilități creative, fără a se dedice statutului de student permanent. Am conceput UNATC Alternativ din dorința de a răspunde acestei nevoi printr-un program eficient, dedicat tuturor.

Cursurile sunt organizate în 10 ședințe a câte 2 ore desfășurate în 5 duminici (2 ședințe în fiecare duminică). Excepție fac următoarele cursuri: Dezvoltare personală prin tehnici de teatru și film (3 cursuri a câte 3 ore / 3 duminici); Fotografie și elemente de limbaj vizual (30 ore / 8 duminici).

Cursuri sesiunea primăvară 2019:

  1. Actorie (începând cu vârsta de 17 ani) – Conf. univ. dr. Mircea Gheorghiu și Lect. univ. dr. Mihai Brătilă
  2. Actorie pentru tineri (9 - 16 ani) workshop intensiv – Lect. univ. dr. Dana Rotaru
  3. Coregrafie – Mișcare, Armonie, Ritm – Lect. univ. dr. Elena Zamfirescu
  4. Dezvoltare personală prin tehnici de teatru și film – Prof. univ. dr. Adrian
  5. Educația și expresia vorbirii. Tehnici de comunicare – Conf. univ. dr. Viorica Vatamanu
  6. Fotografie; tehnici și elemente ce țin de estetica limbajului vizual – Lect. univ. dr. Dragoș Popescu
  7. Introducere în regiea de film - Conf. univ. dr. Ovidiu Georgescu
  8. Prelucrarea fotografiei digitale – Conf. univ. dr. Marius Nedelcu
  9. Regie de film și televiziune. Poetici cinematografice – Prof.univ.dr. Laurențiu Damian
  10. Scenografia și arta costumului – Conf. univ. dr. Adriana Raicu

La finalul cursurilor, fiecare participant va obține un atestat de absolvire eliberat de UNATC.

Școala de Duminică este un proiect educativ destinat tuturor categoriilor de vîrstă, indiferent de pregătirea profesională, girat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică ’’I.L.Caragiale’’. Școala de Duminică își propune să implementeze un model educațional bazat pe câteva noțiuni de bază: accesul la cultură și la noțiuni fundamentale din domeniile de referință teatru și film, promovarea unor cursuri concepute interactiv, diseminarea informațiilor de specialitate și formarea unui mod de a gândi teatral și cinematografic.

Mai multe detalii despre structura fiecărui curs, taxe de participare, reduceri și descrierea temelor, puteți găsi pe site-ul nostru: https://www.unatc.ro/scoaladeduminica/.

Înscrierile se fac până pe data de 3 martie 2019:
on-line trimițând pe adresa de mail scoaladeduminica@yahoo.com o copie după cartea de identitate și formularul de înscriere completat (găsit pe site-ul UNATC, secțiunea Școala de Duminică). Vă rugăm să menționați cursul ales. Pentru copiii sub 14 ani, este necesară o copie după certificatul de naștere și după cartea de identitate al unuia dintre părinți).
sau:
în persoană la sediul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale” (etajul 1), de luni până vineri, între orele 12:00 și 16:00. Acte necesare: copie carte de identitate.

Persoană de contact:
Găurean Rodica
Tel.: 0733 400 937, 0722 515 100
Site oficial: https://www.unatc.ro/scoaladeduminica/
E-mail: scoaladeduminica@yahoo.com