UrbanEye Film Festival, împreună cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, invită studenții să participe la open call-ul de filme scurte (3 minute), lansat cu ocazia celei de-a 12-a ediții a festivalului.
Anul acesta, festivalul privește în urmă la cei 10 ani trecuți de la tragedia din Clubul Colectiv și propune un exercițiu de memorie și de creație comună. Concursul îi invită pe studenți să exploreze două teme inspirate din tezele de doctorat ale colegilor noștri pe care i-am pierdut atunci, fondatori ai UrbanEye Film Festival, cadre didactice în cadrul UAUIM și prieteni care continuă să ne inspire.
-Golul urban (dr. arh. Cătălina Ioniță – „Golul ca instrument conceptual de investigare a organicității orașului postindustrial”)
- Policentralitatea urbană (dr. urb. Mihai Alexandru – „Policentralitatea și coerența metropolitană”)
Cine poate participa:
Studenți ai Facultății de Arhitectură, Facultății de Urbanism și Facultății de Arhitectură de Interior (UAUIM), nivel licență și master.
Participarea poate fi individuală sau în echipe de maximum 3 persoane.
Ce trebuie să faci
Creează un film scurt (3 minute), în format digital (MP4, Full HD, max. 500 MB).
Poți participa cu maximum două materiale video (individual sau în echipă).
Filmele trebuie să fie originale și să respecte temele propuse.
Limbajul vizual este liber: filmare, animație, colaj, grafică, fotografie, voice-over.
Calendar
Termen limită înscrieri și trimitere filme: 06 octombrie 2025, ora 23:59
Înscrierea se face prin completarea formularului online: https://forms.gle/cUSkajRhb8xPiisM8
Rezultate și premii
Lucrările selectate vor fi proiectate în festival și prezentate într-o expoziție la UAUIM.
Se vor acorda 3 premii UrbanEye și un Premiu al publicului.
Toți participanții selectați vor primi diplome / certificate de participare (creditate extracurricular).
Pentru mai multe detalii vă invităm să consultați întregul regulament: https://drive.google.com/file/d/1Dl0rPm-RHeqL55YUskv45uWbhgYqe4YM/view