Lansare de carte și vernisaj expoziție „Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969). Viața și opera”

Lansare carte: joi 20 octombrie 2022, ora 18.00, UAUIM, Sala Frescelor

Expoziție fotografie: 20 octombrie - 3 noiembrie, prele 10-16, Pinacoteca Muzeului Școlii de Arhitectură

13 octombrie 2022

Avem deosebita plăcere de a vă invita joi 20 octombrie 2022, ora 18.00, la evenimentul de lansare a albumului monografic Arhitectul Dimitrie Ionescu-Berechet (1896-1969). Viața și opera, Ed. Monitorul Oficial, 2022, autor Ștefan Ionescu-Berechet, eveniment care va avea loc în Sala Frescelor a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate împlinirii a 130 de ani de la înființarea Școlii Superioare de Arhitectură din București și a 100 de ani de la absolvirea acestei prestigioase Școli de către arhitectul omagiat.

Albumul ce va fi lansat, publicat în condiții grafice deosebite, reprezintă prima amplă lucrare cu caracter monografic dedicată lui Dimitrie Ionescu-Berechet, unul dintre cei mai mari și mai prolifici creatori din spațiul arhitecturii românești, arhitect șef al Patriarhiei Române între 1930-1963 și proiectant al multor monumente și lucrări cu valoare de reper, precum: Biserica Parcul Domeniilor - Cașin din București, Căminul și paraclisul românesc de la Ierusalim, Mausoleul de pe Muntele Mateiaș, catedrala din Hunedoara, biserica Sf. Împărați din Constanța, mobilierul Sălii Sinodale a Reședinței patriarhale și mobilierul Bibliotecii Sf. Sinod de la mânăstirea Antim, candelabrul Catedralei din Cluj, sediile Primăriilor din Câmpulung-Muscel și Hunedoara sau Teatrul George Bacovia din Bacău.

Elaborate în cea mai mare măsură pe baza informațiilor păstrate în arhiva familiei Ionescu-Berechet, cele circa 400 de pagini ale albumului cuprind o detaliată secțiune biografică, bogat ilustrată și o vastă listă de lucrări, conținând peste 450 de proiecte de arhitectură și sculptură bisericească și civilă, mare parte dintre aceste fiind ilustrate în secțiunea corespunzătoare a albumului. Sunt valorificate și publicate numeroase planșe, schițe și relevee de arhitectură, fotografii de epocă, liste de lucrări și documente inedite. Introducerea lor pe această cale în circuitul artistic și academic oferă o consistentă sursă de documentare pentru specialiști și pentru toți cei interesați, constituind un solid punct de plecare pentru viitoare alte proiecte de cercetare și lucrări de specialitate.

Lansarea de carte va fi însoțită și de vernisarea unei expoziții de fotografie, care conține planșe și fotografii cuprinse în albumul monografic și care va putea fi vizitată până pe 3 noiembrie, de luni până vineri, între orele 10-16, la Pinacoteca Muzeului Școlii de Arhitectură, cu acces din str. Academiei nr. 18-20.

Invitați: Ștefan Ionescu-Berechet, Augustin Ioan, Ana Maria Goilav și Tudor Patapievici.

Accesul la eveniment se va putea face între orele 17.30-18.30 și din str. Biserica Enei, iar după ora 18.30 doar din str. Academiei.

Partener media: Agenția Națională de Presă AGERPRES.

Comunicat eveniment UAUIM.pdf