Formația de arhitect - profesie recunoscută și reglementată european

12 mai 2010

Stimați colegi,

Facultatea de arhitectură, din cadrul UAUIM, se află într-un permanent proces de căutare a celor mai bune căi pentru pregătirea academică a arhitectului.

Considerăm că în acest demers un loc semnificativ îl are dialogul școlii de arhitectură cu reprezentanții mediului profesional. Ca o oglindă a etapei în care ne aflăm astăzi, am organizat o expoziție dedicată activității de proiectare de-a lungul tuturor anilor de studii, dublată de o dezbatere profesională axată în special pe formația studentului, pe dobândirea în procesul de învățământ a unor competențe profesionale competitive.

Dorim ca această manifestare să fie, în primul rând, o interfață între școală și proiectarea propriu-zisă, ținând cont de faptul că școala este doar o etapă în formarea profesională a unui arhitect.

Ne face plăcere să vă invităm miercuri, 12 mai 2010, la prezentarea unor materiale de sinteză privind școala, între orele 17.00 și 18.00 și la deschiderea EXPOZIȚIEI DE PROIECTE în sala de expoziție a UAUIM.

Deasemeni, fiind convinși de utilitatea schimbului de idei dintre școală și birourile de arhitectură, vă invităm miercuri, 19 mai 2010, la MASA ROTUNDă dedicată formației arhitectului, dezbatere care va avea loc tot în sala de expoziție a UAUIM.

Vă așteptăm!
prof. dr. arh. ȘTEFAN SCAFA UDRIȘTE Rector al UAUIM

invitatie.pdf

Formatia-de-arhitect-sinteza-2010.pdf