Otto Linne Award 2026 - concurs internațional adresat studenților și tinerilor profesioniști

22 mai 2026

Facultatea de Urbanism invită studenții și tinerii absolvenți să participe la ediția 2026 a concursului internațional Otto Linne Award, organizat în Hamburg, Germania.

Anunțul se adresează tuturor studenților UAUIM, indiferent de specializare sau ciclu de studii (licență, master sau doctorat). Fiecare echipă trebuie să includă cel puțin un student sau absolvent al specializării Amenajarea și Planificarea Peisajului (APP) sau al programului de master Peisaj și Teritoriu (MPT). Echipele participante vor beneficia de îndrumarea unei comisii formate din cadre didactice ale Facultății de Urbanism.

Tema concursului propune reinterpretarea zonei periurbane Schnelsener Feldmark, situată în nord-vestul orașului Hamburg, ca un nou model de parc contemporan – un field park multifuncțional, capabil să integreze biodiversitatea, agricultura urbană, recreerea și infrastructura ecologică într-un peisaj rezilient și sustenabil.

Concursul abordează provocări actuale specifice teritoriilor aflate la contactul dintre oraș și natură: presiunea dezvoltării urbane, schimbările climatice, fragmentarea habitatelor naturale și necesitatea conservării spațiilor agricole și a peisajelor deschise. Participanții sunt invitați să propună soluții inovatoare și interdisciplinare pentru transformarea acestui teritoriu într-un spațiu contemporan adaptat nevoilor sociale și ecologice actuale.

Zona de studiu are aproximativ 220 ha și cuprinde terenuri agricole, pajiști, zone umede, coridoare ecologice și spații de recreere, fiind parte a sistemului verde al orașului Hamburg.

Concursul invită participanții să dezvolte:

Calendar concurs

Deadline predare etapa 1 - 3 iulie 2026

Deadline etapa 2 - 11 octombrie 2026

Premii

Pe lângă premiile organizatorii acoperă și cheltuielile de deplasare pentru participanții selectați în etapa a doua:

Pentru înscriere și informații suplimentare despre concurs puteți completa formularul de mai jos:

https://forms.gle/QJxL5zRRpte69EV76