Preambul
Prin organizarea acestui concurs invităm studenții și doctoranzii UAUIM să exploreze impactul artelor asupra arhitecturii, reflectând asupra existenței acelor interferențe care s-au manifestat, sau încă se manifestă — în evoluția ideilor, a limbajelor, a concepției spațiale ori a semnificației culturale a operelor.
Subiectul eseului
Pornind de la o alegere personală și cunoașterea în detaliu a unei lucrări, a unei construcții sau idei/teorii relevante pentru discuția despre artă și arhitectură, participanții vor propune și vor formula la început, întrebarea care îi preocupă în legătură cu acest subiect, urmând ca răspunsul să fie relevat prin scris.
Instrucțiuni de redactare
Eseul este un text literar care analizează și dezbate un subiect într-o manieră personală, subiectivă. Cu toate acestea ne gândim să venim în sprijinul participanților cu câteva recomandări cu privire la structura eseului ce va fi transmis în cadrul acestui concurs. Această structură poate suferi completări sau modificări, în funcție de alegerea fiecărui autor.
Introducere
-
Stabilirea unei direcții de reflecție (în legătură cu întrebarea formulată), tonul general și introducerea operei sau, după caz, a ideii, teoriei lese și considerate relevante pentru relația dintre arhitectură și o formă de artă (arte plastice, cinematografie, fotografie, literatură, artele spectacolului etc.);
-
Menționarea ideii pe care doriți să o susțineți, ca răspuns la întrebarea formulată, și argumentul esențial în relație cu alegerea făcută.
Context cultural, istoric
-
Prezentarea cadrului istoric general al operei, al ideii sau teoriei alese și explorarea contextului (cultural, social sau politic) care a marcat respectivul exemplu.
Analiză
-
Aprofundarea elementelor care țin de arhitectură, principiile de concepere și proiectare, aspectele constructive și structurale; ideile exprimate și filiația teoretică a acestora;
-
Analiza influențelor și, după caz, a aspectelor inovatoare propuse prin respectiva operă, idee, teorie etc.
Semnificații
-
Examinarea, din perspectiva creției arhitecturale, a impactului pe care respectiva operă, idee, teorie etc. l-a avut, îl are sau l-ar putea avea, insistând pe valorile culturale, sociale etc.
Concluzii
-
Prezentarea punctelor-cheie ale eseului realizat și accentuarea relevanței acestuia în legătură cu tematica abordată și întrebarea formulată;
-
Chestionarea unor implicații care pot să vizeze și un alt nivel, deschiderea unor direcții noi de explorare a subiectului, temelor analizate – de exemplu, din perspectiva educației sau a modului în care va fi practicată în viitor arhitectura, a sfidărilor societății contemporane etc.
Premii
Premiile I, II, III: Diplomă și prezentarea eseului la Simpozionul Academic „Artă și Arhitectură” din cadrul proiectului CULTADISER, decembrie 2025, precum și publicarea într-un volum colectiv, cu ISBN, la Editura Universitară „Ion Mincu”.
Mențiune: Diplomă și publicare.
Notă: Toți participanții la concurs se vor putea înscrie cu prioritate la workshop-ul dedidcat scrierii eseului de arhitectură, organizat la UAUIM, în luna octombrie 2025, avându-l ca invitat pe scriitorul Claudiu Komartin.
Calendarul concursului
23 iunie 2025 Anunțarea concursului pe site-ul UAUIM
01 iulie – 07 iulie 2025 Interval limită pentru adresarea întrebărilor și primirea răspunsurilor (la adresa: eseu.secretariat@gmail.com )
14 iulie – 01 august 2025 Intervalul limită de predare a eseurilor
01 octombrie 2025 Anunțarea câștigătorilor
03/4 decembrie 2025 Prezentarea lucrărilor premiate în cadrul simpozionului academic A&A + publicarea în volum colectiv la Editura Universitară Ion Mincu.
Cerințe de redactare
Participanții sunt rugați sa respecte următoarele cerințe:
-
Eseul va fi o creație originală a autorului participant la concurs și va fi fundamentat pe o documentare prealabilă;
-
Eseul trebuie să fie consistent din punct de vedere al argumentației și să incite la dezbatere;
-
Eseul va avea între 1000 și 2000 de cuvinte și va fi redactat în limba română, format Microsoft Word, fonturi Times New Roman 12, spațiate la un rând și jumătate, justified.
-
Autorii vor scrie centrat pe prima pagină titlul eseului și întrebarea propusă la începutul eseului;
-
Numele autorului nu va fi menționat în documentul .doc;
-
Autorii vor transmite o singură imagine, format .jpg cu rezoluție 300 DPI, care să fie relevantă pentru eseul propus. Aceasta poate fi o fotografie, o diagramă sau orice alt tip de reprezentare vizuală, cu o scurtă legendă, descriere etc.scrisă în fișierul .doc
Modalitatea de predare
Textul și imaginea vor fi transmise pe e-mail la adresa: eseu.secretariat@gmail.com ca fișier unic, format .zip, rezultat din arhivarea unui folder. Numele acestui folder și, implicit al fișierului .zip, vor fi de forma: Nume_Prenume.zip Exemplu: Popescu_Andrei.zip
Termeni și condiții
Prin transmiterea textului și a imaginii aferente, fiecare participant își asumă originalitatea eseului și este de acord ca organizatorii să le publice pe website-ul UAUIM și / sau în format tipărit.
Juriu
Claudiu Komartin — poet și editor
M. Duțescu — conf. dr. arh. UAUIM
M. Pelteacu — conf. dr. arh. UAUIM
Supleant:
M. Simiraș-Babic — lect. dr. arh. UAUIM