Prelungire termen predare
Reminder pentru participanți: termenul oficial de predare a proiectelor a fost prelungit!
În urma numărului ridicat de participanți înscriși și a solicitărilor primite privind decalarea termenului de predare, organizatorii și membrii juriului au decis actualizarea calendarului competiției.
Noul termen oficial pentru predarea online a proiectelor este:
24 mai 2026, ora 24:00
(în loc de 17 mai 2026)
Jurizarea propunerilor va avea loc în perioada:
25–27 mai 2026
Se vor acorda 5 distincții a câte 2500 lei
Apelul de idei propune explorarea posibilității transformării străzilor Edgar Quinet și Biserica Enei într-un spațiu pietonal universitar, deschis comunității și conectat la viața orașului.
În parteneriat cu The Institute, proiectele înscrise vor fi prezentate într-o expoziție publică organizată chiar pe strada Edgar Quinet, care va deveni pietonală temporar în perioada 6–7 iunie 2026.
Calendar actualizat:
| 24 mai 2026 | Data limită pentru predarea online |
| 25–27 mai 2026 | Jurizare proiecte |
| 28 mai 2026 | Anunț oficial rezultate |
| 29 mai 2026 | Publicarea galeriei de proiecte |
Informațiile oficiale actualizate, regulamentul și calendarul complet pot fi consultate pe site-ul oficial și pe pagina concursului.
https://uauim.allbim.net/product/6e67df17-ca26-467d-8879-bcb826edad28
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului București și Primăria Sectorului 1 al Municipiului București lansează apelul de idei „Pietonal str. Edgar Quinet / str. Biserica Enei”.
Apelul de idei este un act cultural și creativ public, desfășurat într-o singură fază, în cadrul căruia vor fi acordate cinci distincții, fiecare în cuantum de 2500 RON.
Pot participa studenții înscriși în anii III–VI în cadrul UAUIM, de la toate facultățile și programele de studii.
Pentru detalii și înscriere consultați pagina dedicată:
https://uauim.allbim.net/product/6e67df17-ca26-467d-8879-bcb826edad28
