UAUIMEvenimenteInvitație de participare: Artiști în industrie. Rolul designului în era digitală

Invitație de participare:
Artiști în industrie. Rolul designului în era digitală

Conferință internațională, București, România,
1 – 2 noiembrie, 2012.
Termenul limită pentru trimiterea propunerilor: 23 septembrie 2012.

conference.artistsinindustry.com

Artiști în industrie, Conferința internațională privind rolul designului în era digitală va avea loc în perioada 1-2 noiembrie 2012, în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București, România.

Proiectul Artiști în industrie a fost inițiat de către Asociația 2580 cu sprijinul AFCN – Administrația Fondului Cultural Național din România.

Informații despre conferință

Considerat de mulți ca unul din textele constitutive ale designului modern, Manifestul Școlii Bauhaus din 1919 punea în dezbatere locul artelor vizuale în modernitate. Miza acestui manifest era aceea de a reconfigura rolul artelor în contextul producției industriale, cel al reproducerii mecanice astfel încât acestea să devină semnificative.

Întrebări similare, abordate însă într-un mod programatic, au constituit și corpusul dezbaterii ideologice din primii ani ai revoluției socialiste din URSS. „Modelul sovietic” a fost mai târziu implementat în țările Europei de Est. Cu toate că prezența artiștilor în industrie a fost încurajată, autoritățile timpului au continuat să pună accentul pe expansiunea proceselor de producție în detrimentul creativității și al inovației. În ciuda faptului că industrializarea a fost văzută ca materializare a ideologiei socialiste – ca motor al dezvoltării economice și al modernizării – ea nu a reușit să revoluționeze structura forțelor de producție.

În contextul erei digitale contemporane și al problemelor legate de criza economică și financiară globală, întrebările legate de statutul artei și al designului revin în actualitate. Dacă există voci care afirmă că odată cu “societatea informațională” vom intra într-o perioadă post-industrială, alții analiști vehiculează ideea unei lumi hiper-industrializate. Ultimele evoluții din domeniile producției digitale și ale sistemelor interactive par să confirme varianta din urmă. Încercarea de a găsi un răspuns la problemele industriei și economiei digitale impune necesitatea găsirii unui echilibru între o abordare analitică și una programatică.

Prin utilizarea instrumentele teoretice oferite de analiza istorică a designului se dorește încurajarea unei dezbateri critice privind statutul și manifestările designului contemporan în contextul industriei digitale actuale și al economiei globalizate.

Principalul obiectiv al proiectului nostru este acela de a încuraja înțelegerea problemelor cu care se confruntă un designer, furnizând informația necesară precum și instrumente analitice pentru o mai bună înțelegere a trecutului. Încercăm, de asemenea, să creăm o platformă de discuții privind viitorul designului industrial. Altfel spus, dorim să discutăm relația dintre design, industrie și economie și pe cea dintre design și tehnologie pentru a furniza o analiză critică a unor noțiuni precum “made in” (fabricat în ) sau mai noile “designed in/designed by” (conceput în / conceput de), “sustainable design” (design sustenabil), “open source design” (design open source), “collaborative process design” (design colaborativ).

Problemele pe care dorim să le dezbatem sunt:

Sunt binevenite orice reflecții care să dezvolte sau să dezbată oricare dintre întrebările de mai sus.

Diversele subiecte care pot fi abordate în cadrul conferinței, fără ca aceasta să se limiteze doar la aceste probleme, sunt:

Pot fi prezentate atât abordări teoretice, cât și studii de caz.

Selecționarea textelor și posterelor din ansamblul propunerilor se va face pe baza lecturilor multiple efectuate de membrii comitetului de selecție al conferinței. Autorilor li se vor aduce la cunoștință rezultatele prin email până în 1 octobrie 2012.

În general, se vor aloca 20 de minute fiecărei prezentări și 10 minute discuțiilor. Se va organiza o sesiune specială pentru expunerea posterelor. Fiecare propunere de text sau de poster trebuie însoțită de un rezumat (500 cuvinte) și de o scurtă prezentare biografică (100 cuvinte).

Invitați: Janis Jefferies (Goldsmiths University of London), Gesche Joost (UdK, Design Research Lab, Berlin), Zilvinas Lilas (KHM, Cologne), Sophie Pène (ENSCI, Paris).

Comitetul de selecție al conferinței: Bogdan Ghiu, Tincuța Heinzel, Augustin Ioan.

Date importante:

Propunerile trebuie trimise în format “.doc” sau “.rtf” sub formă de atașament în emailul adresat Tincuței Heinzel la adresa : conference[at]artistsinindustry.com.

Pentru a afla mai multe informații consultați site-ul conferinței: conference.artistsinindustry.com.

Remarcă specială din partea organizatorului: Asociația 2580 va asigura cazarea tuturor participanților selecționați. Participanții vor trebui să-și acopere cheltuielile pentru transport dus-întors și cheltuielile pentru asigurarea meselor în timpul sejurului la București.