Workshop: Real/Virtual – Calitățile spațiilor

Desfășurare: 22 sept. 2023, 16.00 – 20:00 / Atelier Experimental „Mac Popescu”

19 septembrie 2023

Înscrieri: https://forms.gle/9gMLYFEyKTn282Dw8

Participanți:

(Numărul participanților va fi de maximum 40 din ambele categorii.)

În cadrul proiectului „Cercetarea aplicațiilor realității augmentate și a realității virtuale în domeniul arhitecturii și a designului interior”, susținut prin contractul de finanțare 362/27.07.2021, vă invităm să testați contactul cu mediile virtuale într-un workshop de natură experimentală.

Despre eveniment

Workshopul 2 din seria REAL/VIRTUAL se axează pe crearea unor experiențe comparative între mediile de vizualizare care pot fi folosite pentru a descrie un proiect de arhitectură sau design interior: imaginea randată, explorarea în 3D și explorarea în realitate virtuală.

Exercițiul își propune să testeze în ce măsură aceste medii se compară atunci când privitorul încearcă să-și facă o imagine cât mai aproape de realitate privind: forma spațiului, suprafața acestuia, înălțimea și toate acestea împreună, într-un efect global.

Workshopul va avea 2 etape:

  1. În prima etapă, participanții vor fi expuși la 3 spații cu caracteristici diferite în 2D, 3D, VR și vor oferi răspunsuri la întrebări despre comparația celor 3 spații. Proiecte diferite in medii diferite:

    • Birou 1 în 2D
    • Birou 2 în 3D (randare)
    • Alt spatiu in VR
  2. În etapa a doua, participanții vor fi expuși la același spații (birou 1, birou 2) in toate mediile și vor oferi răspunsuri la întrebări despre comparația dintre 2D,3D si VR. Proiecte identice, medii multiple pentru fiecare proiect.

Ce sperăm să obținem la sfârșitul evaluării răspunsurilor sunt informații despre fidelitatea cu care fiecare mediu poate exprima un proiect de arhitectură sau design interior, pe de-o parte și care este valoarea unică, dacă ea există, pe care o aduce realitatea virtuală în comunicarea proiectelor de arhitectură și design.

Un aspect important pe care căutăm să îl înțelegem este cum alegem situațiile în care este indispensabilă vizualizarea în VR și când este suficientă vizualizarea în 2D/3D.