Workshop dedicat refuncționalizării clădirilor de pe domeniul Complexului Regal Peleș, Sinaia

Desfășurare 29 septembrie – 3 octombrie 2022, termen limită înscriere 5 septembrie 2022

3 august 2022

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, prin Facultatea de Arhitectură de Interior, organizează alături de: Casa Regală a României și Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș cel de-al treilea workshop dedicat refuncționalizării clădirilor de pe domeniul Complexului Regal Peleș, Sinaia.

La eveniment vor participa 7 cadre didactice ale Technical University of Istanbul, Turcia și coordonatorul acestora, directorul Departamentului de Arhitectură prof. dr. arh. Yuksel Demir.

Perioada de organizare: 29 septembrie – 3 octombrie 2022

Număr maxim participanți: 40 persoane

Organizator/ Persoana de contact: conf. dr. arh. Oana Diaconescu

Selecția participanților se va realiza pe baza unei scrisori de intenție trimisă la adresa de e-mail onk_di@yahoo.com, până la data de 5 septembrie 2022.

Taxă participare workshop 50 RON.

Costurile cazării și meselor vor fi suportate de Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, prin grantul oferit de Ministerul Educației privind desfășurarea activităților extracurriculare.