Actualizat: 14 iunie 2017

Premii pentru studenții anului 4 la Competiția Internațională „Mango Vinyl Hub”

Atelierul Prof. Dr. Arh. Dan Corneliu ȘERBAN (Grupa 42A) a ales ca temă pentru proiectul lung din semestrul 2 al anului universitar 2016-2017 concursul „MANGO VINYL HUB”.

Opțiunea pentru această alegere a fost determinată de tematica concursului, având subiecte și cerințe ce se integrau perfect în tema cadru de an „Conversie”, dar și de ideea de a motiva, încuraja și îndruma studenții să participe la o competiție reală, adresată tinerilor arhitecți și în special studenților, cu atât mai mult cu cât termenul de predarea pentru concurs era anterior predării proiectului de atelier, studenții putând astfel beneficia de îndrumare pe întreg parcursul elaborării, de la etapa de concept, până la cea de detaliere și de grafică a prezentării.

Concursul propunea revitalizarea, reactivarea și dezvoltarea pe termen lung a unei foste zone industriale aflată în orașul Cesis, un centru economic, politic și cultural al regiunii Vidzeme din Letonia centrală, care, datorită cadrului natural, zonei istorice și numeroaselor industrii creative, este și o destinație turistică extrem de atractivă. Amplasamentul consta în terenul aferent unui ansamblu de clădiri aparținând unei foste fabrici de folie de aluminiu, în prezent abandonată, și se afla amplasat în imediata vecinătate a centrului istoric al orașului Cesis.

Concursul de arhitectură punea accent pe două etape de abordare:

  • Ansamblul de clădiri, pentru care se urmărea o abordare integrală și integrată vizând: reconfigurarea ansamblului într-un parc al industriilor creative; stabilirea unei identități pentru imaginea generală a ansamblului; menținerea și/sau demolarea parțială sau integrală justificată a clădirilor existente și/sau inserția de clădiri noi; definirea funcțiunilor pentru toate clădirile ansamblului; reglementarea acceselor și circulațiilor auto și pietonale; detalierea amenajării exterioare și a mobilierului urban.
  • Clădirea The Mango Vinyl Hub, care trebuia abordată ca o rezolvare în detaliu a unui corp de clădire ce se dorea menținut și valorificat prin intervenții minime sau radicale, cu posibilitatea de extindere pe orizontală, în spațiul piațetei adiacente, și/sau pe verticală, prin supraetajare și utilizarea terasei.

La concurs s-au înscris 3 echipe de studenți ai Grupei 42A, iar echipa formată de Onea Ioana Alexandra, Nistor Raluca, Hîrleață Ștefania Daniela și Tîrcă Radu George a câștigat atât locul 2 în competiția generală (2ND PRIZE WINNER), cât și locul 1 pentru cel mai bun proiect realizat de o echipă de studenți (BB STUDENT AWARD) cu proiectul intitulat „IN-BETWEEN”.

Juriul internațional, format atât din arhitecți, cât și din reprezentați ai municipalității orașului Cesis, a apreciat proiectul lor, după cum urmează:

„The success of the second place proposal for the Mango Vinyl Hub lies in its delineation and layering of new borders and boundaries within the structure of the existing tin foil factory to radically expose the extant industrial fabric while reviving its spaces and textures for the creative production of the emerging vinyl industry. The project first pushes all circulation into the public spaces between the buildings, freeing the interiors and creating a new public realm of dynamic interaction. New facades of translucent mesh are then placed at selective offsets within the preserved brick factory walls, creating liminal spaces and in-between zones, blurring the interior and exterior and generating a contemplative landscaped threshold between circulation space and programmed interior. Finally, multi-directional saw-tooth roofs cap all of the spaces, modulating lighting conditions and creating a “fifth façade”, uniting the project and providing an iconic silhouette against the skyline of the city. The crescendo of the project is a newly constructed tower, which acts as a portal into the new public realm and a place of gathering for the community with a large atrium space for performances surrounded by multi-level vinyl shop and library. The ultimate potency of the project is its ability to both define a vibrant public space of interaction and use the blurred edges of threshold and circulation to engender a new realm for listener: a space of sound, nature, and texture both isolated and integrated into the larger project. By these means, the project unites the disparate entities of the factory buildings to create a new world within, a space for creativity and collectivity which gives primacy to neither manmade nor natural, but to both.”

Pe site-ul competiției sunt listate toate proiectele câștigătoare cu planșele aferente, alături de cometariile juriului și de interviuri cu echipele.

Link concurs:

https://mangovinylhub.beebreeders.com