UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Cercetare | Sponsori | Contact
De la oraș la program

De la oraș la program

Cel de-al doilea proiect al semestrului 5 continuă progresiv studiul arhitecturii în context urban și explorarea programului ca element al procesului de concepție arhitecturală. În acest sens, tema propune ca fiecare student, pe un amplasament dat, să conceapă și să argumenteze construirea unui program de arhitectură, abordând diferitele aspecte ale acestuia: context construit, social și cultural, date empirice (dimensiuni, funcțiuni, relații, norme etc.), strategii spațiale și constructive, viziune, concept.

Amplasament

Amplasamentul este situat în București, pe bulevardul Regina Maria, axă definită în cadrul operațiunilor urbanistice de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, dublând vechea Cale a Rahovei. Bulevardul face parte dintr-un țesut urban specific Bucureștiului “burghez”, în care putem identifica o serie de caracteristici care au determinat evoluția orașului premodern spre modernitatea urbană: profil transversal constant, echilibrat, precum și articularea creativă cu țesutul învecinat (caracteristici descrise în regulamentul anexat al zonei construite protejate).

În ultimii 20 de ani, imaginea urbană a bulevardului a fost afectată grav prin lipsa de întreținere, abandonarea sau demolarea unor construcții reprezentative la nivelul cartierului, printr-o utilizare neadecvată sau prin inserții brutale ca scară, volumetrie sau materialitate.

În ciuda acestor neajunsuri, bulevardul continuă să fie un reper important, asociat de bucureșteni unor obiective importante din proximitate: Dealul Mitropoliei, Strada 11 Iunie, Biserica Sf. Nicolae din Prund Vlădica, Strada Principatele Unite, Liceul de muzică Dinu Lipatti sau, ceva mai la sud, Parcul Carol. Liniile de tramvai și traseele de autobuz care leagă Piața Unirii și Cartierul Rahova sau Piața Unirii și Dealul Filaret / Șoseaua Viilor reprezintă motive suplimentare ca zona să fie foarte frecventată. O plimbare la pas pe străzile adiacente – 11 Iunie, Gheorghe Preoțescu, Gramont etc. – poate oferi trecătorului scene diferite de viață: negustori care își etalează în fața prăvăliilor mărfurile de tot felul, elevi în drum spre școală și părinți preocupați să-i știe în siguranță, oameni traversând grăbiți, dar și localnici care zăbovesc contemplativi pe trotuare. Pe seară, adeseori, cluburi amenajate în structuri vechi, puțin renovate, îi adună pe cei amatori de muzică și distracție.

Date de temă

Terenul propus, cu o suprafață de circa 1300 mp, este o insulă de formă triunghiulară (situată în imediata vecinătate a bisericii Sf. Nicolae), delimitată de bulevardul Regina Maria și de străzile Justiției și Poiana Florilor.

Tema solicită conceperea unei arhitecturi publice, orientată către un program cultural, care să potențeze calitățile existente ale sitului: o arhitectură generoasă în raport cu caracterul originar al cartierului și care să contribuie la crearea unui loc semnificativ pentru oameni – localnici sau bucureșteni în general, tineri sau vârstnici. Studiul poate lua eventual în considerare (și explora din punct de vedere al spațiului public exterior) legătura cu insula învecinată, ocupată de biserica Sf. Nicolae.

Fiecare atelier va avea în vedere regulamentul zonei protejate și, în funcție de strategia proprie, va interoga și analiza atent aspecte legate de: sit / context, distribuirea masei construite ( în relație cu terenul și vecinătățile), materialitate, calitatea spațiilor publice existente și posibile etc. Programul construit de către fiecare student va trebui să fie compatibil cu caracterul locului, să stimuleze potențiali utilizatori sau vizitatori, să îmbunătățească situația actuală, atât din punct de vedere fizic-construit, dar și din punct de vedere perceptiv.

Intocmit:
șef lucrări dr. arh. Vladimir Vinea, conf. dr. arh. Mihaela Pelteacu, șef lucrări dr. arh. Andrei Eugen Lakatos

Proiecte în cadrul acestei teme:

Razvan Badea-Sutu, Diana Sava Si Jan Krek
Atelier: Florian Stanciu
Mihai Som Si Dragos Toaca
Atelier: Florian Stanciu
Cristiana Comanici, Cosmin Gandore
Atelier: Dorin Stefan Adam
Alexandru Dima, Alina Stoica
Atelier: Dorin Stefan Adam
Raluca Vladan
Atelier: Liviu Neaga
Mihaela Popa, Ana Luiza Simion
Atelier: Liviu Neaga
Iulia Anghel, Iulia Herescu
Atelier: Cosmin Caciuc
Ana-Maria Lungu, Stefan Mirica
Atelier: Cosmin Caciuc
Vlad Ducar, Roua El Rabah, Ioana Stoide
Atelier: Vladimir Nicula
Vlad Ciontu, Sabina Turcu
Atelier: Vladimir Nicula
Mihaela Dumitru, Dragos David
Atelier: Octavian Iliescu
Alina Nicolescu, Maria Pintean
Atelier: Octavian Iliescu
Teodor Cristian Dascalu, Monica Ana-Maria Ureche
Atelier: Iulian Gudina
Mihai Moga-Paler, Georgiana Adriana Strimbu
Atelier: Iulian Gudina
Un material de prezentare a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – informații despre admitere, programe de studii, facilități oferite, cercetare, burse și mobilități pentru studenți, alumni etc:
Brosura UAUIM.pdf [23MB]
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/