UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Cercetare | Sponsori | Contact
Morfologia Locuirii: Locuințe Inșiruite

Morfologia Locuirii: Locuințe Inșiruite

„ Să punem problema :

  • O locuință : un adăpost contra căldurii, frigului, ploii, hoților, indiscreților. Un receptacul de lumină și de soare. Un anumit număr de compartimente pentru bucătărie, muncă, viața intimă.
  • O cameră : o suprafață pentru a circula liber, un pat de odihnă pentru a te întinde, un scaun pentru a sta comod și a lucra, o masă de lucru, dulapuri pentru a așeza fiecare lucru la al său „right place”.
  • Câte camere : una pentru a găti și una pentru a mânca. Una pentru lucrat, una pentru spălat, una pentru dormit.
  • Acestea sunt standardele locuinței”. Le Corbusier 1915.

Abordarea programului cu cea mai mare frecvență în practica profesională a arhitectului și anume cel al locuirii, invită la o cunoaștere obligatorie a demonstrațiilor carteziene ale lui Viollet- Le-Duc, a eseurilor sarcastice ale lui Adolf Loss, a studiilor raționale ale lui Gropius, ale pamfletelor înfocate ale lui Le Corbusier sau a prozei romantice a lui Wright.

Exercițiul ce vă este propus – Locuințe înșiruite – pe un amplasament real, ne pune de cele mai multe ori problema realizării unei analize contextuale complexe, ce se referă atat la determinarea regimului de aliniere și înălțime dar mai ales la găsirea limbajului arhitectural adecvat respectivei zone de locuit.

Fiecare atelier poate avea un grad propriu de libertate a abordării și soluționării temei, dar în condițiile respectării datelor obligatorii din prezenta temă cadru, suprafețe și regim de înălțime.

Obiectivele studiului :

  • analiza evoluției modelelor de locuință individuală,
  • analiza de sit TIPOLOGIE – MORFOLOGIE,
  • înțelegerea elementelor de mediu ambiant : context natural, construit, stilistic, social,
  • rezolvarea corectă a soluționărilor FUNCȚIONAL – SPAȚIALE,
  • cunoașterea antropologiei spațiilor și standardelor ergonometrice: entitățile spațiului locuibil, echipamente, mobilier, finisaje.

Amplasament :

Amplasamentul se află în București, pe strada Cremeniței, sectorul 2 în vecinătatea râului Colentina, conform Planului Urbanistic de Detaliu anexat temei.

Datele de temă :

Regimul de înălțime va fi parter cu etaj parțial sau total. Retragerea de la aliniamentul străzii este opțiunea studentului. Se vor respecta : Suprafața construită = cca. 200mp, POT = 45 %, CUT= 1,3

Tema este informativă, precizarea ei urmând să se cristalizeze logic din viziunea / studiul direct al fiecărui student / atelier.

Zona de zi :

  • vestibul acces principal
  • grup sanitar de serviciu,
  • birou,
  • living – room,
  • loc de luat masa,
  • bucătărie

Zona de noapte :

  • dormitor matrimonial,
  • dressing + baie,
  • două dormitoare,
  • baie,
  • spații de depozitare

Zona de servicii :

  • loc de parcare,
  • centrala termică,
  • spălătorie,
  • depozitare

Fiecare locuință va fi prevăzută cu un loc de parcare, acoperit, neînchis, pentru un autoturism . Încălzirea se face cu centrală proprie care poate fi amplasată ca și alte anexe, la demisol sau la subsol. Evacuarea resturilor menajere se face prin pubele ecologice amplasate la limita terenului. Sistemul constructiv este la alegere. Acoperirea poate fi în terasă sau șarpantă.

Proiecte în cadrul acestei teme:

Ioana Radulescu
Atelier: Cristian Drughean
Ilinca Miulescu
Atelier: Cristian Drughean
Raluca Cristina Alexandra Becheru
Atelier: Niculae Grama
Adriana Bianca Diaconu
Atelier: Niculae Grama
Oana Tutu
Atelier: Mircea Ochinciuc
Andrei Ionita
Atelier: Mircea Ochinciuc
Horatiu Eduard Dominte
Atelier: Cristina Gociman
Gabriel Enache
Atelier: Sorin Stefanescu
Catalina Popovici
Atelier: Sorin Stefanescu
Un material de prezentare a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – informații despre admitere, programe de studii, facilități oferite, cercetare, burse și mobilități pentru studenți, alumni etc:
Brosura UAUIM.pdf [23MB]
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/