UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Departamentul pentru managementul cercetării | Sponsori | Contact
CULTURA : Centru de studii tematice

CULTURA : Centru de studii tematice

Se propune studentilor realizarea unui complex multifunctional cu caracter cultural în zona lacului Plumbuita, în proximitatea complexului mânastiresc cu acelasi nume. Complexul va fi compus dintr-un centru de studii tematice, conexe fenomenului monahal si dintr-o zona de cazare pentru pelerini si/sau cercetatori. Proiectul este menit sa completeze necesitatilor zonei, mânastirea fiind în ultima vreme un loc de pelerinaj atât pentru vizitatorii laici cât si pentru cei monahali, dar si un important focar cultural de specialitate, continând un impresionant muzeu cu obiecte de arta religioasa, o biblioteca cu carti rare si adapostind si sediul Academiei de Pictura Religioasa si Patrimoniu. Se propune realizarea unui ansablu cultural care sa potenteze si sa completeze aceste dotari si care sa deserveasca atât persoane din lumea laica cât si din cea monahala, constituindu-se într-un centru care sa medieze relatia sacru-profan pe fondul aparitiei noilor media în dialog cu conceptul traditional de spatiu de informare.

În vecinatatea acestei zone se va situa complexul multifunctional propus, astfel încât acesta sa deserveasca spatiile monahale, dar sa poata functiona si independent, în anumite ocazii. Zona de studiu se afla în parcul Plumbuita, parc de referinta al Bucurestiului, pe malul lacului cu acelasi nume, în apropierea complexului monahal. Acesta, construit la sfârsitul secolului al XVI-lea, este un reper semnificativ în peisajul istoric si cultural al Bucurestiului, de numele lui fiind legate aparitia primei tiparnite din Bucuresti dar si o colectie de carti vechi, cu titluri de peste 500 de ani, precum si unele episoade de referinta din istoria Tarii Românesti. Complexul este constituit din biserica, turnul clopotnita, chiliile calugarilor si casa domneasca, momentan transformata în muzeu si adaposteste în prezent sediul Academiei de Pictura Religioasa si Patrimoniu. În vecinatatea, acestei zone se va situa centrul multifunctional propus, astfel încât acesta sa deserveasca spatiile monahale, dar sa poata functiona si independent. Se va urmari o abordare holistica a ansamblulu, care sa urmareasca fie o solutie pavilionara, integrata în peisaj, fie una compacta, integrata în panta terenului.

Obiective didactice:

  • Integrarea în contextul natural si construit al sitului
  • Abordarea unei atitudini contemporane ca raspuns la vernacularul locului- spatiu-volum, functiuni, materiale
  • Configurarea spatiului construit prin dialogul cu memoria locului, cu interventii minore care sa potenteze caracterul acestuia
  • Medierea dialecticii sacru-profan specifica zonei prin interpretarea acesteia si încorporarea în discursul conceptual al interventiei
  • Dezvoltarea unei compozitii spatial-volumetrice coerente, adaptata partiului functional care sa integreze spatii transformabile, multifunctionale, specifice perioadei contemporane

Date de tema:

  1. Hol acces: windfang (8,00-10,00 mp), receptie (10,00 mp), birouri administratie (2×10,00 mp), garderoba (10,00 mp), zona de asteptare cu spatiu expozitional (50,00 mp), grup sanitar pe sexe (20,00 mp), magazin tematic, cu mic depozit si vestiar personal (20,00 mp), spatii de legatura cu circulatiile orizontale si verticale care deservesc centrul.
  2. Spatii biblioteca: Biblioteca - 1 sala de lectura (50,00 mp), depozit (30,00 mp), spatii destinate mentenantei, reconditionarii, preservarii (2x15,00 mp).
  3. Spatii de cercetare: Auditorium-sala multimedia pentru proiectii, auditii, vizionari pt. 50 persoane, internet-cafe pt. 20 persoane, auditorium-spatiu multifunctional pt. 100 persoane, sali conferinte/workshopuri pentru 20 persoane (2x30,00 mp), boxe de studiu individual (4x12,00 mp), dezvoltate alveolar unui spatiu major sau independent.
  4. Alimentatie publica: Bar de zi-bufet pentru 30 persoane, pozitionat în legatura cu holul de acces si cu spatiile majore, cu oficiu minimal si depozit.
  5. Spatii tehnice: Vestiare si grupuri sanitare pentru personal (2×15,00 mp), depozitare generala (30,00 mp), C.T. (15,00 mp), tablou electric, (15,00 mp).
  6. Grupuri sanitare pentru public si personal, pe sexe, dimensionate corespunzator. Se vor prevedea grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii.
  7. Spatii de parcare pentru 50 autoturisme.

Circulatiile orizontale si verticale se vor dimensiona conform normelor si vor fi gandite astfel încât sa poata deservi si persoanele cu dizabilitati locomotorii.

Regimul de înaltime se va lasa la aprecierea studentului, tinând cont de caracterul locului, dar nu va depasi S+P+1+2R.

Structura de rezistenta va fi adaptata functiunilor si materialelor ce urmeaza a fi folosite, precum si considerentelor spatio-volumetrice urmarite. Materialele de constructie si finisaj se vor subordona demersului conceptual general, dictat de particularitatile sitului. Echiparea edilitara apermite racordarea la retelele de apa, canalizare, energie electrica, gaze naturale, telefonie, radio-TV si internet.

Proiecte în cadrul acestei teme:

Maria Elena Oprescu
Atelier: Anca Otoiu
Andrada Marcusanu
Atelier: Anca Otoiu
Un material de prezentare a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – informații despre admitere, programe de studii, facilități oferite, cercetare, burse și mobilități pentru studenți, alumni etc:
Brosura UAUIM.pdf [23MB]
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/