UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Cercetare | Sponsori | Contact
Spațiu privat - Limită și determinări. Locuință unifamilială

Tema: Spațiu privat - Limită și determinări - Proiect nr. 1, Lucrarea nr. 1 - Locuință urbană unifamilială

Amplasament:

Terenul este plat, cu dimensiuni de 15.00 m. / 20.00 m., amplasat cu latura scurtă spre stradă. Regimul de construcție este cel izolat. Se furnizează o anvelopantă, cu dimensiunile maxime de 9.00 m. / 12.00 m. în plan, cu posibilele poziționări ale nodului vertical.

Locuința propusă pe baza partiului furnizat, poate fi concepută pe demisol, parter și etaj sau demisol, parter, etaj mansardat. Acoperișul poate fi plan sau înclinat (cu placă din beton armat, acoperit cu structură metalică sau șarpantă).

Date de temă:

  • Exercițiul mimeză situația din practica profesională, în care unui colaborator i se furnizează o schiță de partiu și de secțiune, eventual și o volumetrie, pe baza cărora să conceapă o soluție detaliată.
  • Zonificarea funcțională va fi următoarea: zona de acces (vestibul, hol de distribuție, scară, grup sanitar); zona de lucru (birou pentru profesii liberale, cu un spațiu de așteptare și grup sanitar propriu - dotat cu duș); zona de zi (camera de zi, loc pentru luat masa - în camera de zi, într-un spațiu propriu sau în bucătărie; bucătărie; cămară); zona de noapte (dormitor matrimonial cu baie proprie și, eventual, dressing-room; minimum două dormitoare cuplate pe baie, cu spații de depozitare).
  • În demisol, garaj pentru un autoturism, spațiu pentru centrală termică și eventual, spălătorie sau o încăpere pentru activități de tip hobby. Se vor prevedea spații de legătură între interior și exterior (terase, balcoane, logii).
  • Suprafața construită la sol va fi de max. 90 mp.
  • Parcarea automobilului familiei se va face în demisol.
  • Structura va fi zidărie portantă cu sâmburi, centuri și planșee din beton armat. După cum ați învățat la proiectele anterioare, distanța maximă dintre reazeme este 4.00 m., iar pentru goluri în zidărie care depășesc 1.50 m. lățime se vor prevedea sâmburi din beton armat. Peste goluri se așază buiandrugi din același material. Pereții exteriori se vor realiza fie din Porotherm de 30 cm., fie din cărămidă de 37.5 cm., termoizolate cu un strat de polistiren de 8 cm. grosime. Pereții portanți din interior vor fi de 25 cm. grosime, iar cei neportanți vor avea 12.5 cm. sau 7.5 cm. (din același material).
  • Înălțimea liberă minimă este de 2.55 m.

Obiectivul studiului:

Proiectul propus are drept scop învățarea elementelor funcționale și a detaliilor tehnice folosite în construcția de locuințe cu zidărie portantă, în condițiile furnizării unei scheme de partiu.

Redactare:

Pentru Lucrarea nr. 1 se cer următoarele piese desenate pe calculator:

  • Plan de situație, cu amenajări exterioare (scara 1:200)
  • Planurile de execuție ale tuturor nivelurilor diferite, cotate și cu marcarea finisajelor și a suprafețelor (scara 1:50)
  • Planurile tuturor nivelurilor diferite mobilate, cu marcarea destinației (scara 1:50)
  • 2 secțiuni caracteristice, perpendiculare, cu cote de nivel și h liber (scara 1:50)
  • 2 fațade, cu indicarea cotelor de nivel și a finisajelor (scara 1:50)
  • Axonometrie
  • 2 fișe de arhitectură + 2 fișe tehnice, în vederea detalierii de la următoarea fază (conform fișierului template furnizat)

Formatul obligatoriu este A3. Fiecare planșă va avea cartuș, în dreapta jos.

Bibliografie:

  • Ching, Francis Architecture - Form, Space, Order
  • Neufert, Ernst - "Manualul arhitectului"
  • monografii despre: Frank Lloyd Wright; Walter Gropius; Mies van der Rohe; Le Corbusier; Alvar Aalto; Tadao Ando; arhitectura modernă românească (Horia Creangă; Duiliu Marcu; G. M. Cantacuzino; Tiberiu Niga; Jean Monda; Henriette Delavrancea; etc.); arhitecți contemporani, români sau străini; etc.
  • colecția revistelor Detail și JA - Space in Detail
  • bibliografia întocmită de biblioteca Universității

Întocmit,

Lector dr. arh. Liana Iliu

Lucrarea nr. 2 - Detaliere locuință urbană unifamilială

Date de temă:

În continuarea studiului anterior, se vor analiza în detaliu, patru zone specifice ale locuinței propuse, acestea urmând a fi stabilite cu fiecare student în parte.

Redactare:

Pentru Lucrarea nr. 2 se cer următoarele piese desenate pe calculator:

  • Detaliu de fațadă (într-o zonă vitrată) scara 1:20
  • Detaliu de execuție a scării (planuri, secție, treaptă, balustradă) scara 1:20
  • Detaliu de travee, specific structurii (plan, secțiune, fațadă) scara 1:20
  • Un detaliu specific proiectului (spațiul bucătăriei: plan+desf.) scara 1:20

Formatul obligatoriu este A3. Fiecare planșă va avea cartuș, în dreapta jos (cel de pe pagina școlii).

Bibliografie:

  • Neufert, Ernst - "Manualul arhitectului"
  • colecția revistelor Detail și JA - Space in Detail
  • orice alte surse

Întocmit,

Lector dr. arh. Liana Iliu, Lector arh. Marian Iliescu

Proiecte în cadrul acestei teme:

Razvan Starca
Atelier: Liana Iliu
Daniel Nițulescu
Atelier: Liana Iliu
Mihai Dinu
Atelier: Liana Iliu
Mihnea Stef
Atelier: Liana Iliu
Georgeta Bucatariu
Atelier: Liana Iliu
Razvan Leontescu
Atelier: Liana Iliu
Andrei Banu
Atelier: Liana Iliu
Stefan Mascovici
Atelier: Liana Iliu
Un material de prezentare a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – informații despre admitere, programe de studii, facilități oferite, cercetare, burse și mobilități pentru studenți, alumni etc:
Brosura UAUIM.pdf [23MB]
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/