UAUIM
Prima pagină | Universitatea | Informații publice | Admitere | Facultăți | Departamente | Doctorat | Cercetare | Sponsori | Contact

Locuire urbană densă în București, str. Mântuleasa

Autori: Deborah FELDMAN, Iulia RADION
Atelier: prof.dr.arh. Emil Barbu Popescu
An univ. 2012-2013
Fac. de Arhitectura, Dep. Bazele Proiectarii, an 3, sem. 2
index proiecte | detalii tema

UNCANNY
Mai mult decât rezolvarea unei teme sau găsirea unei soluții, proiectul a însemnat pentru noi mai degrabă un instrument de cercetare, o formă de interogare a orașului, de testare a limitelor acestuia, a potențialului său de a se schimba în timp. Mai presus de dimensiunea formală, spațială, această investigare caută coerența unei vieți comunitare, desfășurate într-un scenariu al densificării orașului. Analiza sitului a fost făcută aruncând o privire atât la contextul existent, cât și la direcția spre care pare să tindă evoluția Bucureștiului și a zonei. Ne-a atras atenția tendința locuințelor din zonă de a se așeza transversal față de stradă, în tipologia casei vagon, cu camerele așezate în anfiladă, toate bucurându-se de lumină, aer, curte. În acest sistem, grădina reprezintă o extensie a interiorului și este de fapt „închisă” de calcanul oferit de vecin. Pitorescul curții bucureștene, vizibile încă din stradă, se regăsește și în propunerea noastră, încăperile de locuit deschizându-se în întregime către curte, prin intermediul unei fațade sudice complet vitrate. În contrast, spre nord, sistemul se clădește pe aparatul funcțional ce cuprinde circulația verticală suprapusă, dar și serviciile, grupurile sanitare, bucătăriile, depozitările. Parte închisă și de cel mai puternic element de structură, un calcan, care reprezintă un alt element de exploatat, atât din punct de vedere al potențialului arhitectural, estetic, dar și pentru economia de energie pe care o facilitează această închidere spre nord. Testarea ipotezei poate fi făcută abia în momentul în care regulile rigide sunt puse în criză ; din această tensionare a situațiilor apar accidentele ce individualizează sistemul, ferestrele „împușcate” la nevoie pe calcan, căzi scoase în consolă, schimbări bruște de direcție a scărilor. Regula puternică oferă libertate totală existenței în interiorul ei, apartamentele pot fi compartimentate în funcție de proprietar. Corpurile funcționează într-un ansamblu, în relație de interdependență, oferind unul altuia grădini suspendate, sere urbane, piscină, locuri de joacă pentru copii, o livadă, dar și spații ce intră în relație cu strada, oferindu-se întregii comunități. O regulă puternică ce, în mod paradoxal, nu îngrădește în niciun fel desfășurarea unei mixități funcționale tipic bucureștene.

Alte proiecte la tema «Locuire urbană densă în București, str. Mântuleasa»:

Irina Moise, Radu Stanescu
Atelier: Anca Mitrache
Serban Arsene, Andreea Marcu
Atelier: Anca Mitrache
Andrada Bulai, Ioana Vrapcea
Atelier: Anca Mitrache
Aniela Tipser, Roxana Vochescu
Atelier: Haytham Zeki
Claudia Barsan, Janos Egyed
Atelier: Haytham Zeki
Mihaela Bacu, Ruxandra Grigoras
Atelier: Emil Barbu Popescu
Un material de prezentare a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” – informații despre admitere, programe de studii, facilități oferite, cercetare, burse și mobilități pentru studenți, alumni etc:
Brosura UAUIM.pdf [23MB]
Illustration by Laura Cristea and Cristina Popescu
Ten good reasons to study Architecture at UAUIM
Secția de Arhitectură în limba engleză:
https://architecture.uauim.ro/