Facultatea de Urbanism / Amenajarea şi Planificarea Peisajului
Anul II, sem 1, 2011-2012

UP-15 | Atelier de analiză date

Disciplină obligatorie | Ore/săptămână: 1L | Credite ECTS: 1

Departament: Proiectare Urbană şi Peisagistică
Titular:
lect.dr.ecol.-urb., dr.geogr. Alexandru-Ionuţ Petrişor
Obiective:
Situate în sfera disciplinelor informative, cursul şi atelierul nu îşi propun formarea unui specialist în aria curriculară specifică acestuia, ci familiarizarea studenţilor cu principalele concepte şi metode folosite în procesul de analiză a datelor statistice şi de mediu, inclusiv a tehnicilor bazate pe folosirea calculatorului, cu accent pe aplicarea lor în cazul ecosistemelor urbane. Prin intermediul temelor discutate, rezolvate de studenţi sau abordate de aceştia pentru elaborarea referatelor vor fi prezentate procesele de aplicare a metodelor şi de utilizare a informaţiilor specifice domeniilor statisticii şi analizei de mediu în urbanism, peisagistică şi amenajarea teritoriului, accentul fiind pus pe interpretarea rezultatelor finale ale acestor procese şi relevanţa lor pentru un viitor urbanist sau peisagist.
Conţinut:
Atelierul 1. Diagrame în batoane, diagrame circulare şi histograme, poligoane de frecvenţe, curbe de frecvenţe şi piramida populaţiei (pe vârste şi sexe) - realizare manuală şi/sau în Excel.
Atelierul 2: Media aritmetică, mediana şi moda, dispersia, abaterea standard, amplitudinea – calcul manual şi/sau în Excel.
Atelierul 3: Prezentarea temei de statistică, exemple de lucru, recapitularea metodelor de analiză statistică necesare pentru rezolvarea temei şi clarificarea problemelor.
Atelierul 4: Diagrama în os de peşte. Analiza SWOT. Analiza cost-beneficiu. Evaluarea impactului asupra mediului: exemplu ipotetic de organizare a procesului.
Atelierul 5: Folosirea Sistemelor Informaţionale Geografice în evaluarea impactului asupra mediului. Exemplu practic în ArcView.
Atelierul 6: Prezentarea cerinţelor de realizare a referatelor, exemple de lucru, recapitularea metodelor de analiză de mediu necesare pentru elaborarea referatului.
Atelierul 7: Prezentări şi dezbateri şi clarificarea problemelor.
Metoda de predare:
Prelegeri, prezentări PowerPoint, demonstraţii pe calculator (ArcView, Excel), discuţii.
Mod de evaluare:
4 p. prezenţă şi activitate + 3 p. tema de statistică + 3 p. referatul/prezentarea de analiză de mediu
Detaliile vor fi oferite la primul curs.
Bibliografie minimală:
1) Dragomirescu L, Biostatistică pentru începători, Ed. Constelaţii, Bucureşti, 1998, şi ediţiile consecutive
2) Botnariuc N, Vădineanu A, Ecologie, .Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
3) Petrişor AI, Elemente de statistică urbană cu aplicaţii rezolvate în Excel, Ed. Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2007
4) Petrişor AI, Analiză de mediu cu aplicaţii în urbanism şi peisagistică, Ed. Universitară „Ion Mincu”, Bucureşti, 2007
5) Petrişor AI, Ecologie urbană, dezvoltare spaţială durabilă şi legislaţie, Ed. Fundaţiei România de mâine, Bucureşti, 2008

site creat de studio bit