Facultatea de Arhitectură / Arhitectură
An univ. 2011-2012

ST-54 | Reabilitarea patrimoniului construit

Curs la alegere sem.1 | Ore/săptămână: 2C | Credite ECTS: 2

Departament: Ştiinţe Tehnice
Titular:
prof.dr.arh. Rodica Crişan
Obiective:
- Cunoaşterea teoriei contemporane a reabilitării, în relaţie cu principiile dezvoltării durabile.
- Cunoaşterea patrimoniului construit românesc şi ale problemelor sale curente pe care reabilitarea trebuie să le rezolve. Cunoaşterea caracteristicilor tehnologice ale patrimoniului arhitectural pre-modern.
- Abilitatea de a evalua corect potenţialul de utilizare şi semnificaţia culturală a arhitecturii istorice minore.
- Cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a concepe intervenţii de reabilitare care să satisfacă cerinţe de utilizare contemporane fără a altera calitatea intrinsecă a clădirilor istorice.
- Abilitatea de a identifica funcţiunea compatibilă cu clădirea istorică.
- Inţelegerea a fenomenelor de degradare a construcţiilor şi a mecanismelor de degradare a materialelor.
- Cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru a stabili un diagnostic corect, ca suport ştiinţific pentru un tratament eficient.
- Cunoaşterea tehnologiilor de tratament curente pentru diverse tipuri de patologii şi abilitatea de a alege tratamentul adecvat.
Conţinut:
Semnificaţia conceptului de “patrimoniu construit”. Orientări actuale: conservarea identităţii culturale locale; gestionarea „durabilă” a existentului construit, ca depozitar de “resurse reutilizabile”. Atitudini contemporane; reabilitarea şi programele de reabilitare.
Tratamente aplicate patrimoniului construit şi terminologia aferentă. Teoria reabilitării: principii generale; raportul conservare-transformare; funcţiunea compatibilă; compatibilitatea tehnologică.
Valoarea de utilizare şi valoarea culturală a existentului construit: criterii specifice de analiză.
Locuirea urbană istorică din România: tipologie; materiale şi tehnici; vechime şi stare actuală; oportunităţi şi pericole.
Ansamblurile de locuinţe postbelice: caracteristici şi stare actuală; direcţii de intervenţie pentru ameliorarea calităţii locuirii; oportunităţi şi pericole.
Degradarea construcţiilor. Diagnoza sistemelor construite. Degradarea materialelor: simptome; conţinutul procesului (acţiuni fizice, chimice şi biologice). Releveul de degradare.
Umiditatea zidăriilor vechi: degradări induse la nivelul clădirii. Sursele umidităţii. Diagnoza umidităţii: metode de determinare a sursei prin observare directă şi cu tehnici instrumentale.
Comportarea materialelor în raport cu apa. Ascensiunea capilară a apei în zidării: particularităţi de manifestare şi principii generale de tratament.
Tratamentul umidităţii din ascensiune capilară: bariere mecanice, bariere chimice şi fizico-chimice, sisteme de drenare. Procedee de uscare a zidăriilor: electroosmoza, sifoanele atmosferice; particularităţi şi limite de utilizare eficientă.
Umiditatea discontinuă: manifestări sezoniere şi ocazionale de umiditate. Principii de tratament. Pardoselile pe pământ: protecţia contra umidităţii din ascensiune capilară şi condens.
Diagnoza şi tratamentul umidităţii - studii de caz.
Intervenţiile structurale în reabilitarea clădirilor - studii de caz.
Reabilitarea clădirilor - studii de caz.
Metoda de predare:
Prelegeri cu suport de imagini digitale. Discuţii.
Mod de evaluare:
Examen final pe bază de eseu; este necesară acceptarea prealabilă a rezumatului.
Pentru note mari se solicită o prezentare publică cu suport de imagine (15-20 min).
Pentru admiterea în examenul final este necesară o frecvenţă de min 50%.
Bibliografie minimală:
Crişan, Rodica, Reabilitarea locuirii urbane tradiţionale. Ed. Paideia, 2004.
Crişan, Rodica, Analiza integrativă a valorii culturale şi de utilizare a clădirilor existente. Editura Universitară “Ion Mincu”, 2004.
Crişan, Rodica, Umiditatea zidăriilor vechi. Criterii de intervenţie, Rev. Monumentelor Istorice 1-2/1996.
Crişan, Rodica şi colectiv, Reabilitarea blocurilor de locuinte cu supraetajare in sistem constructiv metalic, Editura Universitară Ion Mincu, 2008.

site creat de studio bit