Studii avansate: noi cursuri de perfecţionare şi specializare
Securitatea la incendiu a clădirilor – principii de bază pentru proiectanţi
Acest curs de perfecţionare se adresează tuturor absolvenţilor de învăţământ superior de lungă durată, de arhitectură sau construcţii, care vor să se familiarizeze cu problematica securităţii la incendiu.
Cunoştinţele dobândite pot fi utile atât în activitatea de proiectare, cât şi în obţinerea unor competenţe suplimentare, care sunt cerute pe piaţa muncii (posibilitatea urmării unui curs suplimentar, complementar, în vederea obţinerii unei calificări recunoscute, aceea de Manager de securitate la incendiu - cod COR 123.906).
Managementul securităţii la incendiu, concept integrat al proiectării, execuţiei şi exploatării clădirilor
Obiectivul acestui curs postuniversitar de specializare este acela de familiarizare cu domeniul specific al securităţii la incendiu a construcţiilor, pentru profesioniştii care activează în construcţii (arhitecţi, ingineri constructori şi instalatori). Având în vedere că în facultate deomeniul securităţii la incendiu este doar atins şi nu există timpul fizic pentru a fi aprofundat, acest curs urmăreşte să ofere mijloace ştiinţifice pentru abordarea proiectării clădirilor ţinând cont cumulativ şi intercondiţionat de toate exigenţele esenţiale.
De asemenea se are în vedere relaţia între proiectare, execuţie şi exploatare, pentru asigurarea respectării cerinţei de securitate la incendiu în fapt şi nu numai în teorie.
\















